Intervenție la un accident rutier petrecut la ieșire din orașul Huedin

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de luni, 29 septembrie 2025

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea.

În accident au fost implicate un autotren și trei autoturisme. Într-unul dintre autoturisme s-a aflat blocată o femeie, pe care pompierii au extras-o în siguranță și au predat-o echipajului medical. Aceasta a fost transportată la spital împreună cu un copil de aproximativ 1 an.