Intervenții în urma fenomenelor meteorologice din data 05.05.2025
Pompierii au intervenit pentru a evacua apa din mai multe subsoluri și locuințe
În urma fenomenelor meteorologice de luni, 5 mai 2025, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj au intervenit pentru a evacua apa din mai multe subsoluri și apartamente. Din fericire, pe parcursul misiunilor nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale și nu s-au raportat animale pierdute.
Astfel, primele solicitări au venit luni, în jurul orei 14.45, iar cele mai multe intervenții s-au înregistrat în intervalul orar 21.00-00.00. Ultimul echipaj a revenit la bază astăzi, la ora 04.40, însă la ora 7.20 s-a primit o nouă solicitare, de pe strada Ioachim Olteanu din comuna Florești. Pe teren s-au aflat pompieri de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca, respectiv Turda, bilanțul prezentându-se în felul următor:
Municipiul Cluj-Napoca: Evacuarea apei din 6 subsoluri, situate în Colonia Sopor, Colonia Borhanci, respectiv pe Calea Turzii. Totodată, forțele noastre au degajat doi arbori căzuți pe carosabil pe străzile Mehedinți, respectiv Aleea Micuș.
Comuna Florești: Evacuarea apei din 23 de subsoluri de la blocuri și locuințe situate pe străzile Tăuțiului, Porii, Ioachim Olteanu, Urușagului, Ioan Rus, Florilor sau Avram Iancu.
Localitatea Luna de Sus – Asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la un stâlp de electricitate și evacuarea apei dintr-un subsol.
Localitatea Urca - Asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la un stâlp de electricitate.
Comuna Baciu: Evacuarea apei din 3 apartamente și subsoluri situate pe străzile Magnoliei, respectiv Transilvaniei.
Comuna Gilău: Evacuarea apei dintr-un depozit de materiale textile.
Localitatea Jucu de Mijloc – Evacuarea apei din subsolul unei case.
Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU.
Compartimentul Informare și Relații Publice