Misiunile pompierilor militari clujeni în perioada 04-06 aprilie 2025
Buletin informativ cu cele mai importante intervenții ale salvatorilor clujeni
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, în perioada 04-06 aprilie 2025, nu mai puțin de 184 de misiuni. Dintre acestea, 32 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 152 de cazuri medicale.
Printre misiunile importante, amintim intervenția desfășurată sâmbătă, 5 aprilie, la un accident rutier petrecut la ieșire din municipiul Turda, spre comuna Săndulești. Apelul de urgență a venit la ora 07.00, iar forțele noastre au găsit la fața locului un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. A rezultat o singură victimă, mai exact un tânăr care prezenta multiple traumatisme. Acesta a fost preluat de către echipajul SAJ și transportat de urgență la spital în stare de conștiență. La misiune a luat parte o autospecială cu modul de descarcerare.
De asemenea, pe parcursul weekend-ului trecut, din dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj au fost transmise două mesaje RO-Alert, care au avertizat populația din comuna Mintiu Gherlii despre prezența unui urs. Imediat la fața locului s-au o ambulanță SMURD și un echipaj de jandarmi. Din fericire, nu s-au înregistrat situații de urgență.
În final, le reamintim cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor de vegetație uscată:
* Este interzisă utilizarea focului deschis în spații deschise, în special în condiții de vânt sau secetă prelungită.
* Nu aruncați resturi de țigări sau alte surse de aprindere pe terenuri acoperite cu vegetație uscată.
* Curățarea terenurilor prin ardere este strict interzisă.
* Dacă observați un incendiu de vegetație, anunțați imediat situația de urgență la 112, oferind cât mai multe detalii despre locație și amploare.
Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate
măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU.