Misiunile pompierilor militari clujeni în perioada 12.06.2026-14.06.2026

Comunicat de presă cu privire la intervențiile desfășurate în weekend-ul trecut

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, în perioada 12.06.2026-14.06.2026,  nu mai puțin de 239 de misiuni. Dintre acestea, 49 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 190 de cazuri medicale.

Printre intervențiile importante, amintim misiunea desfășurată pe parcursul dimineții de sâmbătă, 13.06.2026, la un accident rutier petrecut pe strada Jiului din municipiul Cluj-Napoca. Cu alte cuvinte, pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați să acorde îngrijiri medicale unui bărbat accidentat de un autoturism. 

Ajunse la fața locului, forțele noastre l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator, astfel că s-au aplicat imediat manevre de resuscitare. Din fericire, acestea au avut succes, iar victima a fost transportată de urgență la spital. Au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Pompierii Detașamentului Turda au intervenit, pe parcursul serii de sâmbătă, 13.06.2026, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un foișor și o anexă gospodărească în localitatea Muntele Băișorii. A acționat un singur echipaj, din cadrul Gărzii Băișoara, flăcăriile fiind lichidate în limitele găsite.

Duminică, 14.06.2026, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu au intervenit pentru a acorda asistență unui tânăr care s-a accidentat în timp ce conducea un ATV în localitatea Câmpenești. Tânărul, de aproximativ 20 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU.

Compartimentul Informare și Relații Publice