Misiunile pompierilor militari clujeni în perioada 16.10.2026-18.10.2026
Comunicatul de presă conține informații cu privire la intervențiile desfășurate pe parcursul weekend-ului trecut de către salvatorii ISU Cluj
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, în perioada 16.10.2026-18.10.2026, nu mai puțin de 197 de misiuni. Dintre acestea, 27 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 170 de cazuri medicale.
Printre cele mai importante misiuni, amintim intervenția desfășurată sâmbătă, 17.10.2026, în cazul unui accident rutier petrecut pe strada Margaretelor din municipiul Turda. În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Echipajele SAJ trimise la fața locului au evaluat medical trei persoane, mai exact doi bărbați și o femeie. În cele din urmă, au fost transportați la spital o femeie de aproximativ 40 de ani, respectiv un tânăr de aproximativ 18 ani. Au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ.
Tot sâmbătă, 17.10.2026, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit pentru a salva un bărbat care s-ar fi răsturnat cu tractorul pe raza localității Suatu. Echipajele operative au găsit victima în stare gravă, aceasta primind îngrijiri medicale de urgență. Bărbatul de aproximativ 60 de ani a fost în cele din urmă transportat la spital.
Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică, 18.10.2026, pompierii din cadrul Gărzii Aghireșu au stins un incendiu izbucnit la o casă de locuit aflată în localitatea Aghireșu. Apelul de urgență a venit în jurul orei 01.00, iar la fața locului au fost trimise imediat o autospecială de stingere. În paralel, au fost mobilizate o autospecială de stingere și autoscara de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca.
Incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. A fost afectat și interiorul, respectiv terasa, iar casa era construită din lemn și izolată cu polistiren, acest aspect favorizând extinderea flăcărilor. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite și au finalizat misiunea după aproximativ două ore. Totodată, pe parcursul intervenției nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza hornului izolat necorespunzător.
Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU.
Compartimentul Informare și Relații Publice

