Misiunile pompierilor militari clujeni în perioada perioada 01.05.2026-03.05.2026

Comunicat de presă cu privire la intervențiile desfășurate în perioada minivacanței

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a desfășurat, în perioada 01.05.2026-03.05.2026, nu mai puțin de 206 misiuni. Dintre acestea, 33 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 173 de cazuri medicale. 

Printre cele mai importante solicitări, amintim intervenția din dimineața zilei de vineri, 01.05.2026, pentru stingerea un incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Cuza Vodă din municipiul Cluj-Napoca. Solicitarea a venit în jurul orei 05.00, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ. Pompierii au pătruns imediat în apartamentul inundat cu fum, de unde au evacuat rapid cinci persoane. Două dintre acestea, un bărbat de aproximativ 20 de ani, respectiv o femeie de aproximativ 55 de ani, prezentau diferite arsuri și au primit îngrijiri medicale. Ulterior, ambele persoane au fost transportate la spital. 

Flăcările s-au manifestat la nivelul unei singure camere, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați. Casa scării a fost parțial inundată cu fum, asftel că șase persoane s-au autoevacuat în timp util, ca măsură de precauție. Forțele noastre au stins incendiul în limitele găsite și au efectuat ulterior verificări și la celelalte apartamente din bloc. Din fericire, nu au fost raportate alte probleme. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei neglijențe privind fumatul.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 02.05.2026, pompierii Detașamentului Huedin au avut parte de intervenții succesive. Prima s-a desfășurat în localitatea Vânători, comuna Ciucea, unde a izbucnit un incendiu la o anexă gospodărească. Din fericire, nu a fost o intervenție de amploare, fiind afectate doar grinzile din jurul hornului. 

În același timp, un echipaj de la Detașamentul Huedin a fost solicitat să stingă un incendiu de vegetație uscată în localitatea Poiana Horea, comuna Beliș. La fața locului s-au deplasat și partenerii din cadrul SVSU Beliș, care au gestionat cu succes solicitarea. 

Pe de altă parte, când se întorceau de la misiunea din localitatea Vânători, pompierii au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Lunca Vișagului, comuna Poieni, întrucât izbucnise un incendiu într-o gospodărie. Flăcările au afectat o casă cu o anexă gospodărească lipită de aceasta, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. În plus, în interiorul unui beci erau depozitate numeroase materiale combustibile, cum ar fi covoare și diverse textile, acest lucru favorizând extinderea focului. Pompierii au acționat cu trei autospeciale și au reușit să stingă focul în limitele găsite, protejând un garaj. Totodată, nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale, iar incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei sobe.

Duminică, 03.05.2026, pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au lichidat un incendiu izbucnit la vegetația uscată și litiera pădurii pe raza localității Morlaca. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 5 hectare, dar a fost stins de către pompieri, împreună cu SVSU Poieni.

Compartimentul Informare și Relații Publice