Recomandările pompierilor clujeni cu ocazia minivacanței de 1 Mai
Salvatorii vor fi la datorie și în această minivacanță!
În contextul minivacanței de 1 Mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a dispus o serie de măsuri menite să asigure un climat de siguranță pentru toți cetățenii care aleg să petreacă această perioadă în spații publice, zone turistice, la iarbă verde sau în apropierea cursurilor de apă.
Aproximativ 150 de pompieri vor fi zilnic la datorie, gata să intervină în sprijinul comunității.
Pentru prevenirea situațiilor de urgență, transmitem populației următoarele recomandări:
• Evitați aprinderea focului în păduri, în apropierea vegetației uscate sau a construcțiilor. Este indicat să folosiți doar locurile special amenajate pentru grătar.
• Supravegheați permanent focul și stingeți-l complet înainte de a părăsi zona.
• Nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea focului, grătarelor, a surselor de apă sau a echipamentelor electrice.
• Dacă mergeți la scăldat, alegeți doar locuri autorizate și evitați consumul de alcool înainte de a intra în apă.
• În cazul utilizării buteliilor sau aparatelor de gătit portabile, verificați integritatea acestora și respectați instrucțiunile de utilizare.
De asemenea, subunitățile de intervenție din județ sunt pregătite să răspundă rapid oricărei solicitări primite prin intermediul numărului unic de urgență 112.
În final, le recomandăm cetățenilor să manifeste prudență și responsabilitate, pentru ca această perioadă să se desfășoare în deplină siguranță, fără evenimente nedorite.
Compartimentul Informare și Relații Publice