Sărbători fericite, petrecute în siguranță!

În perioada prilejuită de Sfintele Sărbători Pascale, pompierii vor fi la datorie!

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, instituția noastră va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, astfel încât, la nevoie, vor fi dispuse măsuri de răspuns la orice situație de urgență.

Drept urmare, peste 150 de pompieri, vor fi în permanență la datorie în caz de nevoie pentru stingerea incendiilor, asistență SMURD sau evacuare în situații de urgență.
Inspecția de Prevenire a desfășurat controale tematice și acțiuni de informare la obiectivele religioase din județul Cluj. Totodată, inspectorii ISU Cluj vor fi pe teren și pe timpul slujbelor.
Pentru evitarea unor evenimente nedorite, recomandăm cetățenilor să utilizeze lumânările doar în locuri special amenajate, să evite apropierea flăcării de materiale inflamabile și să nu blocheze căile de acces pentru autospeciale. 

O atenție sporită va fi acordată și persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor aprinse, pentru a preîntâmpina situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol. 

În cazul izbucnirii unui incendiu, evacuați de urgență persoanele din zonă, apelați numărul unic 112 și utilizați, dacă este posibil, mijloacele de primă intervenție.
Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma fiipregatit.ro și în aplicația DSU.

Sperăm ca Sfintele Sărbători Pascale să treacă fără evenimente nedorite. Pe această cale, dorim tuturor credincioșilor Paște Fericit!

Compartimentul Informare și Relații Publice