Ziua Informării Preventive va fi marcată și în județul Cluj

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat, începând cu anul 2011, iniţiativei derulată la nivel european, astfel că, în fiecare zi de marţi 13 este organizată Ziua Informării Preventive. Această zi va fi marcată și în județul Cluj

Astăzi, 13 ianuarie 2026, colegii noștri din cadrul Inspecției de Prevenire, respectiv Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliență a Comunităților, vor fi pe teren în centrele comerciale cu afluență mare de public. Aceștia vor transmite mesajele noastre preventive, interacționând în mod direct cu cetățenii.

Desfășurate sub sloganul Preveniți ghinionul și având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune, în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

În final, precizăm măsurile care trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

RENUNȚAȚI LA IMPROVIZAŢII! 

• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii.

ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE! 

• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea.
• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului.
• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate. 
• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent.
 • Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză.
• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

ATENŢIE LA MIJLOACELE DE ÎNCĂLZIRE ELECTRICE! 

• Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi. 
• Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile.
• Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice; 
• Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU.

Compartimentul Informare și Relații Publice