Incendiu de amploare în localitatea Sânnicoară
La fața locului au acționat, mai bine de două ore, echipajele Detașamentului 1 Cluj-Napoca
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit miercuri, 02 aprilie, pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat în localitatea Sânnicoară. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar după evaluarea pagubelor s-a constatat faptul că flăcările au afectat o casă și o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
De asemenea, s-au înregistrat pagube însemnate la podul unei alte case, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Toate acestea erau construite la o distanță apropiată una de cealaltă. Pe parcursul intervenției, pompierii împreună cu proprietarii au reușit să salveze mai mulți porci și gâște. Totodată, forțele noastre au evacuat două butelii din interiorul caselor.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile. La misiune au luat parte trei autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD, trimise preventiv pentru a asigura partea medicală. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.