Incendiu de amploare într-o gospodărie din localitatea Rotunda, comuna Buza

Incendiul a izbucnit în seara zilei de joi, 05.11.2026, însă pompierii au stins flăcările în limitele găsite, reușind să protejeze casa de locuit aflată în imediata vecinătate

Pompierii Detașamentului Dej au intervenit, pe parcursul nopții trecute, pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Rotunda, comuna Buza. 

Solicitarea a venit în jurul orei 22.00, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri de la Punctele de Lucru Mociu și Gherla, respectiv Detașamentul Dej. Incendiul s-a manifestat generalizat la un grajd și o șură, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. 

Din nefericire, trei porci nu au putut fi salvați, iar forțele noastre au lichidat flăcările în limitele găsite. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, pompierii finalizând intervenția în jurul orei 00.30.

Compartimentul Informare și Relații Publice