Intervenție la un accident rutier petrecut pe raza localității Cornești

Două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului petrecut luni, 15.06.2026

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla au intervenit seara trecută, în jurul orei 22.00, la un accident rutier petrecut pe raza localității Cornești.

Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism răsturnat, dar din fericire nu au existat victime încarcerate. Un tânăr de aproximativ 25 de ani, respectiv un minor de 15 ani, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.