Misiune în localitatea Tureni pentru pirotehniștii ISU Cluj
6 proiectile periculoase au fost asanate de către specialiștii noștri
Pirotehniștii ISU Cluj au desfășurat o misiune de asanare a muniției în localitatea Tureni. Mai exact, în timpul unor lucrări au fost găsite șase proiectile, calibrul 75 de milimetri, rămase de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial.
Persoanele de la fața locului au procedat corect și au semnalat situația prin intermediul numărului 112. Astfel, au intervenit imediat pirotehniștii ISU Cluj, care au asanat în siguranță elementele de muniție. Ulterior, acestea vor fi distruse în cadrul unei misiuni specifice.
Pe această cale, ISU Cluj le reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor pentru prevenirea accidentelor cauzate de muniții neexplodate. În cazul în care descoperiți astfel de elemente,
SE INTERZICE:
atingerea muniției cu mâna sau alte obiecte;
lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață;
introducerea munițiilor în foc;
demontarea focoaselor sau altor părți componente;
jocul copiilor cu diferite tipuri de muniție;
ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în încăperi sau locuințe, întrucât o simplă mișcare a muniției din poziția în care se găsește poate declanșa o explozie.
Dacă descoperiți un element de muniție neexplodată, anunțați imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112! Echipele specializate sunt pregătite să intervină rapid și în siguranță pentru a preveni orice pericol.

