Un bărbat în stare gravă, descarcerat de către pompierii Detașamentului Dej

Accidentul s-a petrecut în seara zilei de marți, 27.10.2026

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, pe parcursul serii de marți, 27.10.2026, la un grav accident rutier petrecut pe strada Vâlcele din municipiul Dej. 

În accident au fost implicate două autoturisme, iar într-unul dintre acestea se afla un bărbat încarcerat. Victima, de aproximativ 50 de ani, era conștientă, iar pompierii au extras-o folosind echipamentele din dotare. Bărbatul prezenta multiple traumatisme, astfel că a fost transportat de urgență la spital cu o ambulanță SAJ.

De asemenea, echipajul SMURD a preluat un alt bărbat, care a fost evaluat medical, dar a refuzat transportul la spital. Au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Compartimentul Informare și Relații Publice